top of page

   Scânteia care a aprins butoiul cu pulbere a fost asasinarea arhiducelui Franz-Ferdinand, moÅŸtenitorul tronului austro-maghiar, pe 28 iunie 1914, la Sarajevo de către bosniacul Gavrilo Princip membru al unei organizaÅ£ii teroriste secrete. Atentatul a produs o vie emoÅ£ie în întreaga Europă. El a oferit Austro - Ungariei prilejul de a „regla conturile" cu Serbia. împăratul Franz-losef a trimis împăratului Wilhelm al ll-lea o scrisoare prin care se cerea ajutorul Germaniei în rezolvarea „problemei Balcanilor". La 5 iulie monarhul german a răspuns fără echivoc: „Nici o tărăgănare în această acÅ£iune împotriva Serbiei. încurajări i-au fost date ambasadorului austriac trimisului special, contele Hoyos, de către cancelarul Germaniei Bethmann- Hollweg...".

    La 10/23 iulie 1914 Viena a dat Serbiei un ultimatum. Aceasta a răspuns pozitiv la toate cererile mai puÅ£in la cele de la punctul 6 care cerea participarea funcÅ£ionarilor austrieci la ancheta desfăşurată în Serbia pentru a determina responsabilităţile asupra atentatului. A doua zi o circulară a guvernului german către ambasadorii săi din străinătate dezvolta o teză care să influenÅ£eze poziÅ£ia FranÅ£ei ÅŸi Rusiei în Balcani: „conflictul serbo-austro- ungar este o afacere locală care trebuie reglată exclusiv între Austro-Ungaria ÅŸi Serbia. Orice intervenÅ£ie a unei alte puteri dată fiind diversitatea obligaÅ£iilor de alianţă, va antrena consecinÅ£e incalculabile".

   Confirmându-ÅŸi palmaresul de Å£ară care a înÅ£eles de fiecare dată pe dos psihologia potenÅ£ialilor adversari Germania a crezut că FranÅ£a ÅŸi Rusia vor proceda ÅŸi de data aceasta că la „criza bosniacă" din 1908. Analizând situaÅ£ia, oamenii politici din cele două capitale europene au spus cu prea multă uÅŸurinţă: „De această dată este război". Antanta a acceptat confruntarea „cu o promptitudine de care însuÅŸi adversarul a fost surprins" (6; 37). A urmat o avalanşă de declaraÅ£ii reciproce de război: Germania a declarat război Rusiei (19 iulie/l august) FranÅ£ei (2 iulie/3 august), Belgiei (22 iulie/4 august); Marea Britanie ÅŸi dominioanele sale Germane (22 iulie/4 august); Muntenegrul Austro-Ungariei (22 iulie/4 august); FranÅ£a ÅŸi Marea Britaniei Austro-Ungariei (29 iulie/11 august ÅŸi 30 iulie/12 august); Japonia Germaniei (10/23 august).

   Cine are responsabilitatea declanşării conflictului? în mediile politice din preajma ÅŸi din timpul conflictului, vinovăţiile au fost aruncate dintr-o tabără în alta iar acuzaÅ£iile reciproce. Istoriografia primei conflagraÅ£ii mondiale este ÅŸi ea nuanÅ£ată în funcÅ£ie de poziÅ£ia ÅŸi blocul politico-militar din care a făcut parte Å£ara în care au apărut lucrările respective. Opinia că responsabilitatea revine în egală măsură celor două blocuri politico-militare pare să fie cea mai plausibilă ÅŸi mai acceptată astăzi.

 

Franz-Ferdinand

Gavrilo Princip

     CreÅŸterea gradului de neîncredere, multiplicarea crizelor în diferite părÅ£i ale globului, accelerarea cursei înarmărilor ÅŸi creÅŸterea efectivelor militare au creat în Europa o psihoză războinică. La începutul anului 1914 generalul Conrad von Hotzendorf, ÅŸeful Statului Major Imperial austro-ungar scria omologului său german că FranÅ£a ÅŸi Rusia nefiind pregătite pentru o confruntare majoră un „război preventiv" împotriva Serbiei era extrem de necesar . în iunie 1914 Ballplatz-ul s-a străduit să demonstreze diplomaÅ£iei germane că situaÅ£ia dublei monarhii în Balcani a devenit intolerabilă ÅŸi un război preventiv împotriva Serbiei ÅŸi a Rusiei era oportun ÅŸi necesar.

       De remarcat faptul că au existat în ambele tabere oameni politicieni lucizi care au „văzut" consecvenÅ£ele nefaste ale implicării într-un război generalizat. în Rusia fostul ministru de externe Piotr Dumovo a trimis cu ÅŸase luni de izbucnirea războiului un raport tarului în care arată că „principala povară a războiului va cădea pe umerii noÅŸtri, dat fiind faptul că Anglia - practic - nu e în stare să joace un rol considerabil într-un război continental, în vreme ce FranÅ£a, cu efectivele înpuÅ£inate, probabil va adopta o tactică defensivă". A demonstrat cu argumente politice, militare ÅŸi strategice că în raport cu câştigurile pe care le-ar obÅ£ine Rusia pierderile vor fi incalculabile. Chiar dacă ar obÅ£ine controlul Dardanelelor, realizarea ar fi fost inutilă din perspectivă strategică deoarece Rusia n-ar obÅ£ine o ieÅŸire la mare. Din punct de vedere economic, arată Dumovo, războiul va costa Rusia mai mult decât ar obÅ£ine. O victorie a Germaniei ar distruge economia rusă, în timp ce o victorie a Rusiei ar secătui economia germană, nemailăsând nimic pentru reparaÅ£ii. A prevăzut că „în Å£ara care va pierde războiul va izbucni o revoluÅ£ie socială care, prin însăşi natura lucrurilor, se va extinde ÅŸi în Å£ara ce va ieÅŸi învingătoare" .

       Ã®n Germania cancelarul Bethmann-Hollweg, cel care avea să ducă Å£ara în război scria, în 1913, că „Trebuie să Å£inem FranÅ£a în ÅŸah printr-o politică prudentă faţă de Rusia ÅŸi Anglia. FireÅŸte că nu asta este pe placul ÅŸovinilor ÅŸi are un caracter nepopular. Dar zău că nu văd altă soluÅ£ie pentru Germania în viitorul apropiat" . Dacă ar fi pus în aplicare o asemenea strategie ÅŸi- ar fi salvat Å£ara de la dezastrul care a urmat războiului. Referindu-se la tensiunea de pe continentul european în perioada premergătoare izbucnirii războiului, analistul ÅŸi politologul american Henry Kessinger scria: „Aspectul cu adevărat uluitor al izbucnirii primului război mondial nu este faptul că o criză mai simplă decât altele care fuseseră rezolvate a dus în cele din urmă la declanÅŸarea unei catastrofe planetare, ci că a durat atât de mult până s-a aprins scânteia" .

Declansarea ostilitatilor

bottom of page