In momentul în care au început ostilităţile militare beligeranţii ambelor tabere au trăit iluzia războiului scurt. Statele majore ale principalilor actori. — Franţa, Germania şi Rusia - au acţionat în conformitate cu planurile elaborate din timp de pace sub „zodia blitz-krieg-ului". Planul german „Schlieffen" prevedea înfrângerea Franţei prin bătălii nimicitoare în 6 săptămâni, înainte ca Rusia să-şi fi putut mobiliza potenţialul ca apoi armata germană să zdrobească armatele ţariste. Planul de campanie francez prevedea şi el o ofensivă fulger în Alsacia şi Lorena şi ruperea armatei germane în două şi nimicirea pe părţi. Planul de campanie rus avea în vedere operaţii militare simultane împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei .
în pofida calculelor statelor majore, a iluziilor nutrite, în general, că războiul în epoca industrială se va termina repede, războiul din 1914 s-a dovedit a fi o succesiune de campanii pustiitoare, pline de neprevăzut, cu uriaşe sforţări materiale şi umane: după campania surprizelor din 1914, au urmat cele din 1915 şi 1916 dominate de „strategia epuizării".
Ostilităţile militare s-au derulat în principal pe uscat dar şi pe apă unde s-a purtat un adevărat război naval. în august 1914 au fost deschise în Europa trei mari teatre de operaţiuni militare: Frontul de vest de la frontiera elveţiană până la Marea Nordului pe care s-au înfruntat armatele germane cu cele franceze, belgiene şi britanice; Frontul de est între Carpaţi şi Marea Baltică pe care au luptat trupele ruse împotriva celor germane şi austro- ungare şi Frontul balcanic de la Dunăre şi Sara unde forţele serbo- muntenegrene au înfruntat pe cele austro-ungare.
Pe Frontul de Vest armata germană a declanşat o ofensivă şi a intrat în Belgia, invadează Nordul Franţei pentru ca ulterior să se îndrepte spre Paris. După 37 de zile de ofensivă trupele germane au fost oprite şi apoi obligate să se retragă până la l'Aisne. Neputând străpunge frontul cei doi adversari au încercat fiecare o încercuire prin vest. A rezultat ceea ce în literatura militară s-a numit „cursa spre mare". O succesiune de operaţiuni militare încheiată cu bătălia din Champagne. Niciunul din adversari n-a obţinut însă decizia. Frontul s-a stabilizat de la Marea Nordului la frontiera elveţiană. Odată cu aceasta a murit şi iluzia războiului fulger.
Pe Frontul de est, ruşii au declanşat, ofensiva la 4/7 august 1914, însă a fost oprită de trupele germane în două mari bătălii: Tannengug (13/20 - 17/30 august) şi lacurile Mazuriene (24 august/6 septembrie - 2/15 septembrie). Armatele generalilor Hindenburg şi Ludendorff au trecut la contraofensivă producând mari înfrângeri trupelor ruseşti în Galiţia care au fost şi obligate să se retragă. La sfârşitul anului 1914 şi pe acest front se instalase „războiul de poziţie".
Pe Frontul balcanic s-au desfăşurat o suită de acţiuni ofensive şi defensive care au demonstrat că Austro-Ungaria era incapabilă, singură, să înfrângă Serbia care va rezista până în anul 1915. Aşadar desfăşurările militare din vara şi toamna anului 1914, cum remarca în amintirile sale generalul Erich Ludendorff, „au făcut complet incertă data terminării războiului" .
Anul 1915 a fost marcat de intrarea în război a Italiei (10/23 mai) alături de Antantă şi a Bulgariei (23 septembrie - 11 octombrie) de partea Puterilor Centrale. Stabilitatea fronturilor a determinat căutarea de noi soluţii pentru obţinerea victoriei. încercările trupelor anglo-franceze de a obţine avantaj strategic au eşuat în Artois şi Champagne.
 Frontul de Vest |
|---|
 Frontul de Est |
 Frontul balcanic |
 Frontul din Italia |
Modificarea concepţiilor strateigce de la bătălia de „ruptură" la cea de „uzură" numai că n-a adus beligeranţilor victoria, dar războiul a devenit un adevărat mecanism de masacrare a milioane de vieţi. Bătălia de la Verdun care a durat şase luni a „podus" un milion de morţi în ambele tabere. Ofensiva risă din Orient ca şi intrarea României în război n-au modificat datele problemei.
Anii 1914-1916 au fost marcaţi şi de importante confruntări în afara Europei. în Africa, până în 1916, forţele franco-britanice au înfrânt pe cele germane în Togo Camerun, Africa Germană de Sud-Vest. Africa Germană de Est. Acţiuni importante s-au desfăşurat în nordul Africii şi Caucaz.
Pe mare în acest timp confruntările au fost la fel de înverşunate. în august 1914 flota britanică a înfrânt la Helgoland pe cea germană. La sfârşitul anului 1914 flota germană din Pacific a fost distrusă de britanici la Falkland. La începutul anului 1915 Germania a declanşat războiul total submarin cu unele rezultate însă pe ansamblu forţele navale ale Antantei rămâneau superioare .
Anul 1917 este cel „al oboselii popoarelor" în faţa unui conflict ce părea înterminabil. Această stare va cuprinde atât soldaţii cât şi spatele frontului. Mizeria şi foamea erau la fel de mari şi pe front şi în spate. Impasul militar şi deteriorarea condiţiilor sociale au condus la creşterea curentului pacifist. Toate ţările aflate în război au cunoscut crize. Cea mai profundă s-a produs în Rusia unde sub presiunea nemulţumirilor sociale, regimul ţarist s-a prăbuşit. Manifestări de indisciplină a trupei se produc şi în Franţa şi Germania. A fost şi o tentativă „de marş" către Paris a două regimente din Soisson. Flota germană a fost cuprinsă de un val de agitaţie datorită hranei proaste şi a privaţiunilor. Pe lângă aceste manifestări de indisciplină pe front, în spate ţările beligerante au fost cuprinse de mişcări sociale.
Evenimentul cel mai important al anului „marii crize" - 1917 l-a constituit intrarea S. U. A., în război alături de Antantă. Aceasta a modificat radical raportul de forţe pe uscat şi mare în favoarea Antantei. Eşuarea ofensivei franceze dintre l'Oise şi Reinnes condusă de generalul Nivelle a făcut ca centrul de greutate al operaţiunilor militare în vest să cadă pe seama britanicilor. Germanii şi-au schimbat planul şi au mutat centrul de greutate pe frontul de est. Acţiunile au fost date peste cap de armata română în „triunghiul morţii" - Mărăşti - Mărăşăşti-oituz - din vara anului 1917.
în sfârşit, criza a culminat cu un puternic val pacifist. La cererea preşedintelui american, Wilson, din ianuarie 1917 pentru a se pune capăt războiului au răspuns Carol I, succesor al împăratului Franz-Joseph la coroana austro-ungară; cancelarul german Bethmann-Hollweg a însărcinat pe consilieri să studieze clauzele unui eventual Tratat. în august papa Benedict al XV-lea lansează un apel de compromis între beligeranţi. Toate încercările au fost sortite eşecului deoarece niciuna din marile puteri n-au renunţat la obiectivele pentru care au intrat în război. O situaţie aparte a fost cu Rusia. Datorită radiculizării revoluţiei, guvernul sovietic a semnat armistiţiul în decembie 1917 .
Desfasurarea ostilitatilor pe principalele teatre de lupta
