Metalurgia şi industria chimică au cunoscut o largă diversificare a produselor. Oţelul şi aluminiu au activizat construcţiile de maşini. Aeronautica şi construcţiile navale, îngrăşămintele şi materialele plastice, mătasea artificială,farmacia etc. au transformat radical modul de viaţă al oamenilor. Concomitent cu procesul de modernizare, economiile statelor au cunoscut şi unfenomen de globalizare sub presiunea accelerării diviziunii sociale a muncii şi creşterea reţelelor de schimb care legau diferite zone ale lumii .
Pentru prima dată comerţul mondial a crescut mai repede decât producţia, iar investiţiile şi plasamentele de capital în afara ţării de origine au cunoscut oadevărată "vârstă de aur". Instituţiile economice şi financiare şi-au modificat în mod esenţial structura şifuncţiile ca urmare a progresului tehnic, creşterii producţiei şi deschideriipieţelor spre exterior. Apariţia trusturilor susţinute de bănci puternice audinamizat producţia şi piaţa, dar a şi falsificat în mod radical jocul concurenţeilibere şi egale care constituia unul din fundamentele capitalismului liberal. Organizarea şi planificarea producţiei pe de-o parte, standardizarea pe de altaau impulsionat specialiştii şi analiştii economici să caute şi să găsească noi modele de dezvoltare economică. Altfel spus, caracterul tot mai dinamic ale economiilor naţionale care reclamau nu trudă cu orice preţ, ci muncă individuală inteligentă a cerut continua sporire a cunoştinţelor de teorie şi practică economică . Transformările şi evoluţiile din economie au produs mutaţii spectaculoase în plan social. În ţarile avansate industrial ţaranimea a pierdut teren în favoarea fermierului care a căpătat alura unui conducător de întreprindere. Bazându-se pe o formaţie tehnică şi făcând apel la cuceririle revoluţiei industriale acesta aputut să înfrunte cu succes piaţa a cărui orizont a devenit tot mai internaţional.
Bursa de valori de la Londra
În plan politic revoluţia industrială a facut ca Europa să atingă apogeul hegemonic. Dominaţia europeană s-a exprimat, în primul rând, cantitativ dacă avem în vedere că Marea Britanie, Germania şi Franţa aveau o pondere de aproape 5o% în comerţul mondial, în timp ce procentul Statelor Unite era de 11%, adică mai puţin de jumătate din cel britanic. Analizând modificările în raporturile de putere la scară planetară Pierre Milza şi Serge Berstein au ajuns la concluzia că supremaţia europeană poate fi caracterizată, pentru această perioadă, prin patru trăsături:
- principalele ţari industrializate europene importau 90% din totalul comerţului sau produse primare ieftine şi exportau 90% produse manufacturate a căror valoare a crescut prin prelucrare industrială;
- preţurile comerţului mondial se fixau la bursele de comerţ ale bătrânului continent;
- stapânirea mijloacelor de transport, mai ales maritime, a asigurat ţările industrializate europene un control exclusiv al căilor comerciale implicându-se direct în distribuirea şi redistribuirea materiilor prime şi ale celor industriale;
- reţeaua bancară europeană a dirijat şi controlat fluxurile de capital Lira sterlină a fost un instrument eficace pentru plăţile internaţionale şi pentru plasamentul capital pe diferite pieţe ale lumii .De remarcat faptul că în interiorul Europei au avut loc reaşezări majore în ecuaţia de putere. Deşi Marea Britanie rămâne polul financiar al lumii iar Franţa cunoşte în "la Belle Epoque" o reală prosperitate aceste două puteri n-au putut să facă faţă ascensiunii germane. În timp ce creşterea economică britanică a încetinit, începând cu 1880, dinamismul economiei germane a crescut şi a întrecut net şi Franţa, care în 1913, de exemplu, nu realiza decât 8% din schimburile internaţionale. Acelaşi lucru era evident şi pentru creşterile înregistrate comparativ, în aceste ţări în diferite ramuri industriale. Forţa economiei americane s-a exprimat, fără îndoială, în toate ramurile, însă creşterile spectaculoase s-au înregistrat în: domeniul agricol unde s-a realizat o pătrime din producţia de grâu, jumătate din bumbac şi trei sferturi la porumb; domeniul industrial care a produs 76% din producţia mondială de cărbune şi 70% la petrol şi de 12 % din producţia de automobile a Franţai, care ocupa locul secund în lume.
Revoluţia Meiji în Japonia a captat dinamismele latente ale societăţii tradiţionale şi le-a transpus în lumea industrială modernă astfel încât paternalismul şi ierarhiile de tip agricol şi feudal au fost asimilate în organizarea şi conducerea întreprinderilor. Marile fabrici şi întreprinderi japoneze au fost create de marile familii: Mitsui, Mutsubischi, Sumitomo sau Yasuda. În preajma primului război mondial economia japoneză prezenta trăsături de modernizare.
America latină şi Africa erau zonele în care nu numai că revoluţia industrială nu a pătruns ci s-a accentuat dezechilibrul dintre resurse, populaţie şi structuri economice era unul profund. Africa neagră prezenta o economie specifică structurilor coloniale în care au predominat mono-producţia şi mono-exportul .Aceeaşi situaţie a fost caracteristică şi pentru America latină cu toate că ea s-a eliberat, până la jumătatea sec.XIX de sub dominaţia colonială. Astfel cauciucul şi cafeaua reprezenta 20% din exportul Braziliei. Zahărul 75% din cel al Cubei în timp ce Argentina era un important grânar pentru Europa. Un sfert din teritoriul Egiptului era cultivat cu bumbac, iar tutunul era principala plantă de cultură în Turcia.
Asia cu toate eforturile de modernizare întreprinse de India şi China n-a reuşit să iasă din înapoierea economică. Imperiul rus, în contact cu Asia şi Europa a cunoscut o evoluţie ambiguă. Plasată pe unul din primele cinci locuri între puterile europene, Rusia nu s-a încadrat ferm în calea modernizării. Ea avea toate caracteristicile unei societăţi de tip arhaic a cărei dezvoltare industrială depindea, la cumpăna secolelor XIX şi XX de împovorâtoare împrumuturi externe.