Caderea Comunismului
Triumful filosofiei revizioniste la Kremlin a afectat nu numai imperiul interior ci şi pe cel exterior, întreaga comunitate a „naţiunilor socialiste"care alcătuiau blocul sovietic. Noua poziţie sovietică a avut un impact uriaş în Europa răsăriteană prin slăbirea forţelor conservatoare în conducerile unor ţări ai căror lideri respingeau până şi ideea de reformă. Când Gorbaciov a lansat conceptele de perestroika şi glasnosti ţările din blocul răsăritean n-au reacţionat în aceeaşi manieră. Gustav Husakîn Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu în România, Erich Honekerîn R. D. Germană au fost ostili oricărei schimbări. în Bulgaria, Tudorjivkov a acceptat o parte din reformele din domeniul economic însă le-a considerat foarte periculoase pe cele din domeniul politicii. în Ungaria şi Polonia, perestroika a fost depăşită constant prin interpretare şi manieră de acţiune.
Polonia a fost prima ţară din Europa de răsărit unde perestroika şi glasnosti-ul gorbaciovist s-a transformat într-o revoluţie anticomunistă. Ieşirea nonviolentă a Poloniei dintr-un regim totalitar bazat pe dictatura ideologică a partidului comunist a fost posibilă datorită existenţei unor grupări atât pentru elitele de la putere cât şi din opoziţie, care au înţeles necesitatea compromisului. Adepţii reformelor din cadrul partidului comunist polonez au reuşit la plenara din decembrie 1988 - ianuarie 1989 să schimbe cursul politic al partidului de guvernământ. A fost luată hotărârea de a introduce pluralismul politic, de a iniţia un dialog cu toate forţele din societate pentru a depăşi criza. în februarie 1989 liderul comunist W. Jaruzelski a iniţiat un dialog cu liderul mişcării Solidaritatea şi au convenit să se organizeze alegeri parlamentare în care opoziţia putea dispune de 35% din locurile în Dietă iar în Senat alegerile vor fi libere. Se mei prevedea alegerea unui preşedinte al Republicii de către cele două camere ale Parlamentului.
Abandonul comunismului în Ungaria s-a făcut sub presiunea a o parte din tinerii comunişti maghiari. în mai 1988 a fost înlocuit J. Kadar din fruntea partidului comunist cu o conducere colectivă în frunte cu Reszo Nyers. Secretar general al partidului a fost numit K. Grosz o personalitate ştearsă curând contestată şi pusă în plan secund de aripa reformatoare în frunte cu Im re Pozsgay. Ca şi Gorbaciov, Pozsgay şi-a menţinut convingerile comuniste însă a tras o linie de demarcaţie clară între socialismul „uman" şi totalitarismul stalinist. Nyers, specialist în problemele economice a pregătit un ansamblu de măsuri care să ducă la economia de piaţă în Ungaria. în octombrie 1989 partidul comunist a hotărât să-şi schimbe denumirea în Partidul Socialist Maghiar, renunţând la ideologia lui bolşevică.
în Cehoslovacia prăbuşirea regimului comunist s-a făcut prin ceea ce istoricii şi opinia publică au denumit „revoluţia de catifea". Radicalizarea opoziţiei faţă de regimul comunist a devenit vizibilă încă din ianuarie 1989 când au fost organizate demonstraţii pentru comemorarea liderului studenţesc Jan Palach, care îşi dăduse foc, în semn de protest, cu douăzeci de ani în urmă. în iunie un grup de intelectuali, în frunte cu V. Havel, au redactat un memoriu intitulat - Doar câteva propoziţii - prin care cereau democratizarea imediată a ţării.
Greva generală din 27 noiembrie 1989 a paralizat conducerea politică şi a obligat guvernul să accepte cererile opoziţiei. La 29 noiembrie Adunarea Federală a abolit prevederea constituţională ce asigura partidului comunist rolul conducător în societate. După două remanieri sub presiunea străzii s-a format, la 10 decembrie 1989, o coaliţie guvernamentală cu o majoritate necomunistă. La 29 decembrie fondatorul Forumului Civic a fost ales preşedinte al Cehoslovaciei.
Prăbuşirea comunismului în Germania de Est a venit ca o consecinţă logică a evenimentelor care se succedau cu repeziciune în blocul sovietic dar mai ales ca urmare a hotărârii Moscovei de a nu mai ajuta regimurile comuniste neostaliniste aflate în profundă criză de sistem. în ciuda marşurilor şi mitingurilor cu grijă orchestrate de liderii comunişti est-germani în frunte cu Erich Honecker nemulţumirea faţă de regim creştea, începând cu vara anului 1989, pe zi ce trecea. în Berlinul de Est, Dresda, Leipzig protestatarii s-au încăierat cu forţele de ordine. Liderul comuniştilor est-germani a respins mişcarea de reformă iniţiată de M. Gorbaciov subliniind pe de o parte diferenţele de situaţie dintre URSS şi RDG iar pe de alta imposibila corelaţie dintre liberalizarea sistemului şi reuşita economică. Pentru a scăpa de presiunea lui M. Gorbaciov, Honecker a adaptat tactica „paşilor mărunţi". Aceasta nu mai era adecvată în împrejurările descătuşării energiilor unor societăţi ţinute, decenii în şir, sub presiuni şi teroare. Ca şi Cehoslovacia, liderii est-germani şi-au dat seama că de vreme ce sovieticii nu numai că nu mai agreau folosirea violenţei pentru înnăbuşirea nemulţumirilor ci chiar o descurajau, ei vor trebui să sacrifice pe duri şi să promită lansarea imediată a unor reforme generale. La 18 octombrie 1989, la doar câteva zile după „sărbătorirea celei de-a 40-a aniversări a creării R. D. G" CE al P. S. Unit German l-a eliberat din funcţie pe Erich Honecker şi l-a ales pe Egor Krenz. Noul secretar general s-a angajat la o serie de reforme. însă pentru el, ca pentru întreaga conducere a PSUG, era clar că mergerea cu reformele până la organizarea de alegeri libere şi la reformarea sistemului politic, acestea ar fi dus imediat la dispariţia regimului comunist şi la RDG ca stat. în această privinţă un jurnalist vest-german scria: „Doar socialismul prusac sprijină pretenţia Berlinului de Est la un stat separat. Renunţând la aceasta, nu mai exista nici o raţiune de a fi a Germaniei Răsăritene. Să permitem astăzi alegeri libere şi mâine vom putea la fel de bine să sărbătorim ansahluss-ul cu Germania de Vest.
în România, spre deosebire de alte ţări ale blocului sovietic comunismul a fost înlăturat printr-o luptă deschisă violentă. Lipsa unei opoziţii reale în interiorul partidului comunist a făcut ca în România să nu poată avea loc o tranziţie paşnică de la comunism la democraţie.
După venirea lui Gorbaciov la putere în URSS, Nicolae Ceauşescu a început să fie tot mai izolat în plan extern. După schimbările de politică externă de la Moscova şi adoptarea unui alt comportament al Kremlinului faţă de ţările din blocul răsăritean, politica de autonomie şi poziţia de rebel pe care statul român o avea faţă de URSS n-au mai impresionat Occidentul şi acest lucru a început să se simtă. în 1988 clauza naţiunii celei mai favorizate care se acorda de SUA României în baza Amendamentului Jackson-Vanick n-a mai operat datorită politicii regimului de îngrădire a emigrărilor şi a încălcării tot mai mult a drepturilor omului. Liderul comunist român, cu vanitatea-i cunoscută a denunţat clauza, înainte de publicarea oficială a hotărârii SUA şi fără să informeze conducerea partidului sau pe primul ministru. Grăitor pentru irealismul cu care Nicolae Ceauşescu acţiona în sistemul relaţiilor internaţionale la sfârşitul deceniului nouă a fost şi poziţia sa în cadrul ţărilor socialiste. La jumătatea anului 1989, în consfătuirea statelor participante la tratatul de la Varşovia, liderul comunist de la Bucureşti a condamnat „rapida alunecare a socialismului din toate ţările europene, pe panta prăbuşirii şi a cerut măsuri urgente pentru salvarea lui în Polonia".
Sfidând gravitatea situaţiei, Ceauşescu a făcut o scurtă vizită în Iran. La întoarcere a făcut o cascadă de greşeli care au grăbit sfârşitul regimului comunist. Necunoscând starea de spirit din ţară şi crezând că se bucură de asentimentul populaţiei, a condamnat pe manifestanţii timişoreni, calificând demonstraţiile drepf'fasciste", iar pe participanţii la aceasta drept „huligani"inspiraţi de iredentismul maghiar. Greşelile au culminat cu organizarea unui miting de sprijin în dimineaţa zilei de 21 decembrie. A fost momentul în care mulţimea a rupt „bariera psihologică" şi a condamnat politica regimului comunist. Ceauşescu a fost huiduit. După spargerea mitingului, grupuri masive de manifestanţi au rămas în Piaţa Universităţii ridicând o baricadă. Forţele de securitate şi miliţie, sprijinite de unităţi ale armatei au încercat să spargă baricada şi să împrăştie pe demonstranţi. Acest lucru a fost reuşit după miezul nopţii după ce în rândul manifestanţilor au căzut morţi şi răniţi. A doua zi, mulţimea s-a adunat din nou în Piaţa Universităţii. Sub presiunea mulţimii Nicolae Ceauşescu şi cu o parte din apropiaţii săi au părăsit sediul C. C al P. C din România la bordul unui elicopter. în cele din urmă cuplul dictatorial a fost capturat şi ţinut într-o unitate militară din Târgovişte. Un tribunal improvizat a acuzat pe soţii Ceauşescu de genocid şi subminarea economiei naţionale şi executaţi „în ziua de Crăciun a anului 1989".
în aceeaşi zi s-a format Frontul Salvării naţionale care a ales în fruntea sa pe Ion lliescu, un opozant al cuplului Ceauşescu iar pe un tânăr profesor de la Politehnică, Petre Roman, ca prim ministru. România a încetat să mai fie o democraţie populară după dispariţia partidului comunist iar partidele istorice au fost reânfinţate. A început drumul de tranziţie spre o societate democratică.