REVOLUŢIA BOLŞEVICĂ a constituit cea de-a doua componentă a valului revoluţionar mondial apărut în finele primei conflagraţii mondiale. Pentru lumea occidentală aceasta a fost un cataclism care a produs „o impresie, mult mai mare decât războiul mondial". Regimul ţarist s-a prăbuşit în momentul în care trupele au refuzat să reprime o manifestaţie a mulţimii nemulţumite ce avea, în esenţă, pâine. Şi a fraternizat cu aceasta. Patru zile de manifestaţii stradale haotice au pus capăt imperiului care a fost substituit cu un „guvern provizoriu" şi o mulţime de „consilii" - soviete care au fost, rapid, transformate de Lenin în instrumente. Pe 15 martie, pentru a-şi salva dinastia Nicolae al ll-lea a abdicat în favoarea fratelui său, marele duce Mihail. Acesta a renunţat, la rândul său, la tron pe 16 martie şi astfel a luat sfârşit dinastia Romanov.
Căderea ţarismului a condus la o situaţie confuză în ceea ce priveşte gestionarea puterii în ţară. Pe de-o parte exista guvernul provizoriu dominat de „partidele burgheze" grupate în blocul constituţional-democrat, reformator, liberal şi moderat care voia să conducă Rusia spre un regim parlamentar de tip occidental iar pe de altă parte Sovietul din Petersburg care grupau pe socialist-revoluţionari şi cele două aripi ale social- democraţilor: menşevicii şi bolşevicii care doreau instaurarea unui regim revoluţionar.
Familia Romanov
în aceste condiţii guvernul provizoriu a cunoscut o rapidă uzură cu toate că a luat o serie de măsuri liberale - libertatea presei, a opiniei, a întrunirilor - şi sociale: drepturi radicale, ziua de lucru de opt ore, egalitatea în faţa legii. Păturile cele mai defavorizate, ţăranii şi muncitorii - au cerut soluţionarea problemei agrare şi încheierea păcii. Guvernul a cerut înţelegere şi răgaz pentru rezolvarea acestor cerinţe în cadrul viitoarei Adunări Constituante care trebuia să se pronunţe şi asupra noului regim în Rusia.
Divergenţele din martie-aprilie 1917 dintre Soviet şi guvern pe marginea condiţiilor pe care Rusia trebuia să le accepte pentru o pace separată cu Puterile Centrale au provocat o gravă criză politică şi căderea guvernului. Guvernele care i-au succedat lui Milinkov conduse de prinţul Lvov şi Kerensei - n-au satisfăcut nici ele aşteptările majorităţii ruşilor. Acest lucru a permis ascensiunea la putere a bolşevicilor de sub conducerea lui Lenin care a revenit, în Rusia în aprilie 1917.
în septembrie bolşevicii au cucerit majoritatea în Sovietele din Petesburg (unde preşedinte era Troţki). Lenin ajunge la concluzia că a sosit momentul pentru a prelua întreaga putere. Acesta a trecut din Firlanda - unde s-a refugiat în august din cauza eşecului insurecţiei din iulie 1917 - o scrisoare comitetului central al partidului bolşevic în care explica necesitatea preluării puterii şi propunerii maselor ceea ce ele aşteptau: pacea şi împărţirea pământului.
L. Troţki a pregătit cu minuţiozitate insurecţia care trebuia să reuşească la deschiderea congresului sovietelor din întraga Rusie, prevăzută pentru 7 noiembrie seara. Cu o seară înainte, comisarii politici bolşevici au luat în stăpânire punctele strategice ale Capitalei. Operaţiunile de preluare a puterii s-au derulat fără vărsare de sânge. Sediul guvernului a fost cucerit în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1917 iar seara Congresul panrus al sovietelor (unde bolşevicii erau majoritari) a aprobat „revoluţia din Octombrie" şi a destituit guvernul Kerenske. Bolşevicii au devenit stăpâni pe întreaga Rusie. A doua zi acelaşi Congres a numit un nou guvern, numit Consiliul Comisarilor poporului care avea în fruntea sa pe Lenin, pe L. Troţki la extern şi pe I. V. Stalin la „naţionalităţi".
în câteva săptămâni de la instaurarea sa la putere Lenin a redactat şi dat două decrete - decretul asupra păcii şi cel asupra pământului prin care s- a abolit marea proprietate funciară şi o serie de reforme în privinţa naţionalităţilor separării bisericii de stat, controlul muncitorilor asupra fabricilor şi apoi naţionalizarea. în martie 1918 Moscova a devenit capitală.
