Originile si inceputul razboiului
Scânteia care a aprins vâlvătăile celui de-al doilea război mondial a fost un „incident" la frontiera germano-polonă petrecut în toamna anului 1939. Cauzele, însă, se găsesc în evoluţiile politice, economice şi în frustrările care au traversat începutul de secol XX în istoria Europei. Asupra locului, rolului şi a importanţei unora dintre aceste cauze în declanşarea conflictului istoricii şi specialiştii în polemologie n-au căzut de acord. Istoriografia oferind din această cauză mai multe puncte de vedere.
Pentru generaţia de după război, marcată profund de traumele luptelor şi a sacrificiilor de tot felul, cea mai simplă explicaţie asupra genezei celei de- a doua conflagraţie a fost tendinţa spre revanşă şi expansiune a Germaniei naţional-socialiste conduse de Adolf Hitler. Tratatul de pace de la Paris- Versailles, dictat Germaniei la sfârşitul primului război mondial de către puterile învingătoare, conţinea elemente de răzbunare şi umilire pe care germanii n-au putut să le accepte. Potrivit afirmaţiilor fostului premier britanic Winston Churchill mareşalul francez F. Foch, când a auzit că s-a semnat Tratatul de Pace şi a luat cunoştinţă de clauzele acestuia, acesta ar fi exclamat: „Asta nu e pace. E un armistiţiu pe douăzeci de ani."
La ora 4.45 în ziua de 1 septembrie 1939, trupele germane (54 de divizii sprijinite de peste 1500 de avioane şi de 2800 de tancuri) au trecut la ofensivă împotriva Poloniei conform planului de invazie elaborat încă din luna martie a aceluiaşi an. Comandamentul polonez a reuşit să mobilizeze în grabă 24 de divizii de infanterii şi 8 de cavalerie. în aceste condiţii trupele poloneze n-au reuşit să oprească forţele germane care se îndreptau vertiginos spre Varşovia
Anglia şi Franţa în conformitate cu garanţiile de securitate acordate statului polonez au declarat la 3 septembrie 1939 război Germaniei. SUA se declara în afara conflictului iar o serie de state din Europa printre care şi România îşi proclamă starea de neutralitate.
In urma victoriilor fulger trupele Wehrmachtului au ocupat Cracovia (6 septembrie) iar guvernul s-a retras la Liublin. Tancurile germane au ajuns în câteva zile la periferia Varşoviei. La 12 septembrie la Paris, Anglia şi Franţa au stabilit o strategie comună de acţiune şi constituie Consiliul Interaliat de Război. La 17 septembrie 1939 guvernul polonez şi înalţii demnitari politici părăsesc Varşovia asediată şi se refugiază în România. Din Est trupele Armatei Roşii au trecut la agresiune depăşind frontiera polono-sovietică. După lupte înverşunate trupele poloneze au capitulat în faţa forţelor Werhmachtului la 28 septembrie. în aceeaşi zi la Moscova miniştrii de externe german şi sovietic au semnat tratatul prin care au împărţit statul polonez şi stabileau frontiera pe cursul râurilor San şi Bug. La Paris s-a constituit guvernul polonez în exil.
Pe frontul de vest francezii au trecut la ofensivă. Deşi deţineau superioritatea în forţe şi armament au fost opriţi în faţa liniei fortificate Westwall (5; 38). Faptele par să demonstreze că nici Anglia şi nici Franţa nu s-au angajat în mod serios în conflict şi astfel a început un război pe care gazetarii l-au denumit „război straniu". Expresia a fost lansată de presa americană pentru a marca o perioadă din istoria celui de-al doilea război mondial care a ţinut de la căderea Poloniei până la ofensiva Werhmachtului în Est contra URSS. După căderea Franţei, germanii au capturat arhivele şi au publicat o serie de documente considerate senzaţionale în care se putea observa că aliaţii au consumat o mare cantitate de timp cu elaborarea unor planuri nerealiste de ofensivă împotriva Reich-ului german .
Invazia si ocuparea frantei
In Est URSS a trecut la materializarea înţelegerilor convenite cu partenerul german prin pactul RibbentropMolotov şi a atacat la 30 noiembrie 1939 Finlanda. Pretextul a fost refuzul statului finlandez de a da curs ultimatumului sovietic prin care Moscova a cerut câteva insule din Marea Baltică, o parte din peninsula Hanco.
Semnarea pactului Ribbentrop Molotov
Moscova a mobilizat şi aruncat asupra statului finlandez 960.000 de ostaşi, 11.266 tunuri şi aruncătoare de mine şi peste 3000 de avioane. Finlanda cu doar 400.000 de ostaşi, 900 de tancuri, 150 de avioane şi 280 de tunuri n-a putut să reziste decât 105 zile. La 12 martie 1940 guvernul finlandez a capitulat şi a semnat tratatul de pace prin care a satisfăcut cererile Kremlinului .
Finlanda n-a putut să fie efectiv apărată de marile puteri occidentale deoarece ţările nordice (Norvegia şi Suedia) fiind neutre n-au riscat să-şi ofere teritoriul pentru tranzitul trupelor pentru a nu da vreun pretext ruşilor sau germanilr de a fi atacate.
Hitler n-a ţinut cont de dorinţele statelor baltice şi a ordonat în martie 1940 elaborarea planului „Wesembung" ce prevedea cucerirea Danemarcei şi a Norvegiei. La 9 aprilie 1940, Germania a declarat că „ia sub ocrotirea sa" cele două ţări pentru ca ele să nu devină bază de atac asupra Reich-ului. în fapt Hitler avea nevoie de controlul rutelor care-i asigurau transportul minereurilor de fier din Suedia pentru economia germană de război. în dimineaţa zilei de 9 aprilie 1940 Germania a dat un ultimatum Danemarcei pe care regele Kristian al X-lea l-a acceptat după o şedinţă a Consiliului de Coroană dramatică. Fratele acestuia, Haakon al Vll-lea regele Norvegiei susţinut de guvern şi armată n-a cedat şi a respins cererile de capitulare remise de Germania. Forţele de invazie au fost modeste în raport cu scopul ce le era fixat de Comandamentul German dar au surprins ţara total nepregătită. Norvegia a decretat mobilizarea doar cu o zi înainte de a se produce agresiunea. Trupele franceze şi britanice venite în ajutorul norvegienilor au fost insuficiente şi n-au putut să se opună trupelor germane de invazie. Lupte dârze s-au desfăşurat în zona oraşului Narvic. între timp raportul de forţe s-a schimbat în favoarea invadatorului şi forţele expediţionare au fost obligate să se retragă (7 iunie 1940). Regele şi guvernul se refugiază în Anglia unde vor forma un guvern în exil. Pe 10 mai la Londra în locul lui Neville Chamberlain a venit în fruntea cabinetului Winston Churchill.
Reuşita „blitz-krieg"-ului german în Norvegia şi Danemarca au zdruncinat aliaţii din letargia lor. Cucerind ţările nordice, Germania a luat sub control importante baze maritime şi aeriene. Au obţinut nu numai importante avantaje strategice ci şi baze de materii prime cu care şi-au asigurat industria de război.
