După pacea de la Brest-Litorsk (martie 1918) când guvernul rus a renunţat la suveranitatea sa asupra Finlandei, Poloniei, Ţărilor Baltice, Ucrainei, Basarabiei etc, populaţia din aceste teritorii, prin adunări reprezentative au hotărât să-şi organizeze viaţa de stat pe bazele principiilor naţionalităţilor. La 29 septembrie 1917, un consiliu de stat lituanian numit Taryba, a fost creat sub preşedenţia lui Antonas Taryba. La 11 decembrie 1917 acesta a proclamat independenţa statului lituanian sub protecţie germană. în ziua de 18 noiembrie 1918 a fost proclamată independenţa Lituaniei. La puţin timp Estonia s-a proclamat ca stat independent.
în ziua de 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării - adunarea naţională a Basarabiei a declarat constituirea Republicii Democratice Moldoveneşti. La 24 ianuarie 1918 aceasta aceasta s-a proclamat independentă. La 27 martie/9aprilie 1918 Sfatul Ţării întrunit la Chişinău a hotărât în numele populaţiei majoritare Unirea Basarabiei cu România. Hotărâre care a fost sancţionată ulterior şi de Parlamentul ţării. Finlanda şi-a obţinut dreptul la existenţă în urma unui război civil între adepţii baronului Mannerh-Reim şi cei ai bolşevicilor care reprezentau interesele imperialiste ale noului stat care se năştea pe ruinele fostului imperiu. Ucraina şi-a proclamat autonomia în iunie 1917 şi s-a considerat practic, independentă de Rusia. A fost constituit şi un parlament naţional -Rada. * (* parlamentul ucrainean) La 20 noiembrie 1918 Rada a hotărât crearea unei republici naţionale, recunoscute de Franţa şi Marea Britanie. Dacă Rusia sovietelor putea în cel mai rău caz să se împace cu existenţa unei Finlande total independente, nici nu putea fi vorba de aşa ceva în cazul Ucrainei, care era, înainte de toate, grânarul şi bazinul ei carbonifer. Invazia armatelor bolşevice şi războiul civil purtat în Ucraina au făcut ca revoluţia naţională în această ţară să nu aibă sorţi de izbândă ca şi în cazul altor popoare din zona Extremului Orient al fostului imperiu ţarist.
Georgia, Armenia şi Azerbaidjan s-au proclamat şi ele republici independente, dar sovietele ruseşti n-au respectat voinţa naţionalităţilor respective şi le-au supus dominaţiunii lor. Ele s-au convins repede că faimosul cuvânt de ordine al federaţiei lansat de soviete n-a fost decât o simplă manevră de propagandă comunistă .
Pacea de la Brest-Litorsk
Prăbuşirea militară a Puterilo Centrale şi Mesajul preşedintelui Wilson au constituit suportul declanşării revoluţiilor naţionale din cadrul dublei monarhii. începutul a fost marcat de constituirea, la sfârşitul lunii septembrie 1918, a Consiliului Naţional maghiar care a dorit constituirea unui stat maghiar darîn graniţele lui medievale. La 30 octombrie 1918 muncitorii au organizat o grevă generală, însoţită de mari demonstraţii sub lozinci republicane. Valul revoluţionar s-a întins în întreaga Austrie. în această atmosferă la 12 noiembrie 1918, Adunarea Naţională a proclamat Republica Austria, după ce ultimul împărat habsburg, Carol I, abdicase şi părăsise (11 noiembrie 1918) Austria. în luna octombrie Consiliul Naţional Român a luat decizia de a consulta populaţia românească din Transilvania pentru a se pronunţa cu privire la unirea cu România. La 1 decembrie 1918 la Alba lulia prin hotărârea reprezentanţilor lor îndrituiţi românii au cerut unirea pentru vecie cu Patria mamă. în ziua de 28 noiembrie 1918 marea adunare naţională a românilor din Bucovina, cu care au fost reprezentate toate păturile sociale a hotărât unirea Bucovinei, în hotarele ei istorice, cu România.
La sfârşitul lunii octombrie 1918 a izbucnit la Praga revoluţia naţională cehă. Comitetul Naţional Ceh a proclamat, la 28 octombrie, crearea statului independent şi trecerea puterii în mâinile sale. Două zile mai târziu, la 30 octombrie, Consiliul Naţional a adoptat declaraţia punând încadrarea Slovaciei în Statul Cehoslovac Unitar. în Balcani, armatele franco-sârbeşti au eliberat Belgradul la 1 noiembrie 1918. Eliberarea Serbiei şi a Muntenegrului, conjugată cu formarea de comitete naţionale revoluţionare în Croaţia, Slovenia, Dalmaţia şi Vojevodina, în procesul de dezagregare a monarhiei Habsburgice a dus la construirea regatului sârbo-croato-sloven, (1 decembrie 1918) la care a aderat Muntenegru, Vojevodina, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina .
Valul revolutionar
Triumful revoluţiei bolşevice în Rusia a pus în faţa lumii o întrebare fundamentală. Modelul de societate dat Europei şi Americii de Revoluţia franceză din 1789 nu mai era viabil? Lenin şi adepţii săi au crezut că în situaţia în care aduseseră războiul societăţile europene nu mai era nevoie decât de un semnal pentru ca popoarele să se ridice, să înlocuiască capitalismul cu socialismul şi să transforme astfel suferinţele fără sens ale războiului în ceva pozitiv. Timp de trei ani acesta a aşteptat războiul ca muncitorii europeni să i se alăture pentru a extinde statul sovietelor de la Urali la Atlantic .
Impactul pe care l-a avut revoluţia bolşevică asupra mentalului colectiv în Europa a fost atât de puternic şi a produs o impresie atât de mare încât un fenomen la fel de important a trecut, nejustificat în plan secund. Triumful mişcărilor naţional-democratice din fostele imperii austro-ungar, ţarist şi otoman a încheiat un proces început în Europa cu câteva secole în urmă.
Valul revoluţionar care a cuprins bătrânul continent şi nu numai, a avut două componente mişcări profund antagonice. Una de esenţă socială - bolşevismul şi alta de esenţă naţională. Deşi secolul al XlX-lea a fost numit secolul naţionalităţilor , Europa a devenit cu adevărat una a naţiunilor după Primul Război mondial când revoluţia şi principiul naţionalităţilor au învins şi în Europa centrală, de est şi sud-est. în 1918, acea „singură chestiune care exista în Europa" - în viziunea lui Metternich s-a rezolvat prin voinţa şi exprimarea naţionalităţilor oprimate de a trăi în cadrul unor state ale căror frontiere politice să fie pe cât posibil suprapuse pe cele etnice.