Către sfârşitul veacului al XlX-lea şi, mai ales, la începutul celui următor, până în ajunul războiului mondial, Europa a fost marcată mai mult de revendicările economice ale maselor. Această predominare a economicului în mişcările sociale arată că în principalele state europene - avem în vedere Franţa şi Marea Britanie - revendicările şi aspiraţiile cu caracter politic fuseseră satisfăcute în limitele esenţiale. Votul universal era introdus în Franţa şi SUA dar numai pentru bărbaţi. în Marea Britanie erau excluse de la sufragiu păturile sărace, servitorii şi tinerii adulţi care locuiau cu părinţi. în niciunul din aceste state democratice femeile nu aveau drept de vot, cu excepţia câtorva state americane.
Democraţia în aceste state a fost, în această perioadă, una liberală pentru că a avut drept scop menţinerea şi apărarea libertăţilor individuale cucerite în secolele XVII - XIX. Acesta se concretizează în:
— Libertatea politică ce presupunea libertatea presei, întrunirilor, libertatea de conştiinţă, dreptul de a-şi exprima în libertate opiniile, siguranţa de a nu fi arestat fără motiv. Aceste libertăţi erau garantate de un sistem po; litic reprezentativ.
— Libertatea economică, fondată pe ideea că economia se supune unor legi naturale şi că statul nu trebuie să le perturbe prin intervenţii care ar risca să le denatureze funcţionarea. Liberalismul economic proclamă şi apără două postulate de bază: iniţiativa individuală şi proprietatea privată.
— Libertatea socială, strâns legată de cea economică era fondată pe ideea că statul nu trebuie să intervină în raporturile dintre patroni şi salariaţi, raporturile sociale se reglau printr-o armonie naturală.
în ţările în care revoluţia industrială a putut să se manifeste plenar şi dezvoltarea economiei şi progresul social s-au afirmat nivelul de instruire a populaţiei a crescut încă a fost posibil ca aceasta să-şi facă propriile opinii şi să voteze. Votul universal şi ideea democratică fiind expresia aspiraţiei spre democraţia parlamentară în ţările Europei Occidentale, Statele Unite şi dominioanele britanice.
Ideea democratică refuză disfuncţiile, discriminările, restricţiile pe care liberalii le justificau invocând lipsa de experienţă, imposibilitatea aplicării „imediate" a principiilor, într-un cuvânt „circumstanţele". Democraţii din aceste ţări afirmau că un principiu ca să fie aplicat nu era suficient ca el să fie înscris în lege. Trebuia vegheat în aplicarea lui. Forma concretă în care s-a manifestat regimul democrat liberal a fost diferit de la o ţară la alta, funcţie de unele particularităţi de evoluţie culturală şi spirituală. în Franţa, Anglia şi diminioanele britanice regimul a fost parlamentar. Puterea legislativă era expresia voinţei celor care şi-au trimis reprezentanţii pentru a le satisface interesele. Harold Laski, cunoscut profesor al Universităţii din Londra, în primele decenii ale secXX, releva utilitatea unor alegeri periodice a celor chemaţi să guverneze. Acesta afirma că „Un popor trebuie să poată alege periodic pe cei ce îi guvernează, pur şi simplu fiindcă nu există alt mijloc pentru ca revendicările sale să fie luate în considerare. Este indispensabil ca puterea conferită astfel să nu poată fi permanentă. Dacă ar fi altfel cei ce care deţine-o ar uita repede scopurile pentru care ea le-a fost conferită şi guvernul nu s-ar mai ocupa decât de buna stare a celor ce îl exercită". în statele Unite a triumfat principiul separaţiei puterilor în stat. în afara câtorva cazuri cu totul excepţionale puterea executivă şi cea legislativă sunt lipsite de acţiune una împotriva celeilalte. Puterea cu care este investită fiecare dintre ele era în mod automat echilibrată de celelalte două. Fiecare parte are rolul de a controla excesele potenţiale ale celorlalte. „Documentele federaliste" scrise între octombrie 1787 şi mai 1788 au influenţat opinia publică şi mai ales oamenii politici în a acţiona permanent asupra Constituţiei pentru a se aduce amendamente în sensul îmbunătăţirii funcţionării puterilor în stat .
De remarcat faptul că într-o mare parte a Europei de Est inclusiv în România deşi instituţiile regimului democratic erau prezente, funcţionarea acestuia era departe de standardele occidentale. Economia în aceste ţari avea o structură arhaică fondată pe o agricultură tradiţională şi puţin productivă. Societatea era dominată de o aristocraţie funciară care domnea peste o masă de ţărani anlfabeţi. De subliniat şi efortul făcut de elitele politice şi intelectuale din aceste ţări de sincronizare a orientului european cu Occidentul. Lovinescu şi-a pus tulburătoarea întrebare, care a frământat toate minţile româneşti ale epocii: „cum este posibil ceva nou în „periferie"?" Rezolvarea au găsit-o oamenii politici începând cu. A. I. Cuza, Carol I, Brătienii etc. Prin potrivirea ritmurilor noastre şi de orientare a socităţii româneşti după ritmul şi direcţia Occidentului . în ţările cu tradiţie autoritară în care revoluţia industrială a antrenat dezvoltarea socială, parlamentele capătă, la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul celui următor, o tot mai mare importanţă şi este tot mai mult contestată autoritatea suveranilor. în Germania în cadrul Reichstag-ului ales prin vot universal, grupări tot mai numeroase au reclamat instaurarea unui veritabil regim parlamentar care să pună capăt autorităţi totale de care se bucura împăratul în materie de putere executivă şi să fie introdusă răspunderea cancelarului în faţa legislativului. La începutul deceniului al doilea opoziţia liberală a învins în alegeri blocul conservator care susţinea supremaţia puterii împăratului. în 1912 partidul social-democrat a devenit majoritar în parlament şi în alianţă cu alţi mari adepţi ai democratizării - naţionalii radicali, Centrul catolic, progresişti - a încercat impunerea unor reforme în acest sens.
O situaţie, oarecum, similară se întâlnea şi în Imperiul austro-ungar. în zona industrializată - Cisleithania - liberalii au făcut mari presiuni pentru impunerea unui regim parlamentar în sânul unui stat centralizat şi birocratic. Aceştia vor obţine unele revendicări cum a fost, de exemplu, proclamarea votului universal, în 1906, dar, ca şi în Germania, împăratul nu a acceptat să se meargă până la introduce răspunderea guvernului în faţa parlamentului. Acest lucru ar fi însemnat deposedarea împăratului de esenţa puterii sale. în partea rurală a dublei monarhii, dominată de aristocraţia maghiară, sistemul a rămas cel parlamentar aristocratic, mult îndepărtat de democraţia liberală.
în Rusia lupta pentru reînnoirea sistemului politic a căpătat forme dramatice, violente după moartea lui Alexandru al ll-lea. Acesta a iniţiat o serie de măsuri reformatoare dar urmaşii acestuia, Alexandru al lll-lea şi Nicolae al ll-lea, au restabilit o autocraţie fără fisuri ce a contrastat puternic cu aspiraţiile unor categorii sociale apărute în Rusia în urma industrializării. Liberalii şi sociali-democraţii au apărut ca purtători de cuvânt ai celor care, pe fondul crizelor din anii 1901-1905, proclamarea libertăţilor fundamentale şi crearea unei Dume alese. Istoricul Miliukov a mers şi mai departe cerând un regim politic de tip Occidental.
Respingerea cererilor, pe fondul crizei şi a marilor nemulţumiri a condus la revoluţia din 1905. Aceasta a debutat pe 22 ianuarie 1905 prin masacrarea mulţimii din Sa n kt- Pete rs burg care cerea în faţa Palatului imperial 4 ăeforme . Această acţiune de forţă a autorităţilor imperiale a transformat Rusia într-un „vulcan gata să irumpă". Pentru a stopa valul revoluţionar Nicolae al ll-lea, sfătuit de ministrul său, Witte, a decis să dea Manifestul din octombrie care a dat satisfacţie celor care cereau reforme: libertăţile fundamentale au fost acordate şi a fost aleasă o nouă Dumă imperială. După înăbuşirea insurecţiei de la Moscova, în ianuarie 1906, ţarul a revenit asupra reformelor liberale proclamate în 1905. Duma aleasă în 1907 pe baza legii electorale conservatoare propuse de ministrul Stolipin era total supusă ţarului. Pentru că n-a ştiut să răspundă nevoilor de democratizare reală a ţării, ţarul Nicolae al ll-lea va pierde orice control asupra mişcărilor reformatoare care se vor radicaliza spre o extremă stângă ca, ulterior va prelua puterea instaura primul regim comunist din istoria lumii.
în Japonia spre deosebire de Rusia, monarhul şi-a dat acordul asupra unor reforme politice de tip occidental în paralel cu dezvoltarea revoluţiei industriale în ţară. în 1882, împăratul Mutsu-Hito a însărcinat pe contele Ito să elaboreze un plan de Constituţie. Acesta a făcut o călătorie de un an şi jumătate în Europa unde a examinat diverse regimuri europene, oprindu-se asupra celui german. Constituţia elaborată, în 1889, după modelul cele prusace a permis constituirea unei Diete însă cu puteri reduse. Ea a constituit statul major al partidelor care compuneau Dieta. Cum aceste partide reprezentau, în fapt, marile familiii aristocratice, Japonia n-a putut să devină o ţară de democraţie liberală.
Impactul revoluţiei industriale asupra socialului nu numai în ţările Occidentale ci şi în SUA a provocat apariţia unor grupuri sociale de nemulţumiţi. Aceştia sub înrâurirea ideilor şi curentelor care dădeau importanţă raţionalismului, utopismului şianormalismului, vor fi suportul unor curente şi partide politice radicale şi sindicale. Aceştia considerau că naufragiul universal nu era suficient pentru a rezolva problemele sociale. S-a observat că există o anumită contradicţie între liberalism şi democraţie. Constrângerile impuse pentru a se lăsa libere mecanismele naturale în plan politic, economic şi social au favorizaţi pe cei mai puternici şi mai bogaţi, în dauna celor săraci slabi şi mici care se trezeau striviţi. în acest context, la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui următor s-a produs un fenomen nou: intrarea maselor în jocul politic. Ele au încetat de a mai fi „turmele inconştiente" de altă dată care nu-şi cunoşteau interesele şi nu erau în stare să le apere. în toate ţările industrializate s-au dezvoltat curente şi partide politice sprijinite pe clasa de mijloc, pe lumea celor mici, dar şi pe marea masă a lucrătorilor industriali în 1901, în Franţa, radicalii s- au unit şi au format partidul republican radical şi partidul radical-socialist, care vor influenţa scena politică şi guvernările până la primul război mondial, în Marea Britanie aripa stângă a partidului liberal în frunte cu Lloyd George a câştigat puterea în 1906 şi a luat o serie de măsuri în favoarea păturilor defavorizate. în SUA s-a dezvoltat un curent „progresist" care a cunoscut un mare succes în categoriile mijlocii sau defavorizate - fermieri, uncţionari, negri, femeile etc. — Presiunea acestora a determinat Administraţia SUA să ia unele măsuri şi să adopte o serie de reforme, ca impozitul pe venit sau alegerea senatorilor prin vot universal. Spre deosebire de mişcarea socialistă, curentele şi partidele politice enumerate mai sus n-au militat pentru înlăturarea democraţiei liberale. Ele doreau ca statul să intervină în domeniul economic şi social şi să protejeze pe cei slabi.
Intre democratie si regim autoritar
