Sovietizarea europei de Est
Inceputul războiului rece a însemnat sfârşitul iluziilor oamenilor politici democraţi din ţările eliberate de Armata Roşie de a se instaura un regim democratic după încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale. Stalin ajunge la concluzia că „a sosit momentul să abandoneze orice retorică liniştitoare privind „fronturile populare şi coaliţiile naţionale" (1; 45) ce-au funcţionat atâta timp cât i-au adus un spor de imagine în perioada când dorea să dovedească partenerilor săi apuseni că URSS este străină de „exportul de revoluţie".
Modelul impus Europei răsăritene şi de sud-est a constat într-o extrem de violentă distrugere, socială, economică şi politică a vechii orânduiri „burgheze", eliminarea tuturor duşmanilor potenţiali sau reali şi completa înregimentare a culturii. în zona sa de ocupaţie diplomaţii şi militarii sovietici au instaurat guverne total aservite Moscovei. Cucerirea puterii de către comunişti - principalele instrumente de presiune şi control ale Moscovei în sfera sa de influenţă - s-a făcut cu anumite particularităţi de la o ţară la alta.
In IUGOSLAVIA partizanii conduşi de Tito au ieşit din războiul împotriva Germaniei cu un prestigiu imens în societate. Astfel în alegerile din noiembrie 1945 Frontul naţional a lui Tito a obţinut 96% din sufragii. Adunarea Constituantă s-a reunit la Belgrad pe data de 29 noiembrie 1945 şi a adoptat Decretul privind abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Federative Iugoslavia. în ziua de 31 ianuarie 1946 Adunarea Constituantă a adoptat Constituţia prin care Statul Iugoslav era un stat federativ.
In ALBANIA, comuniştii s-au folosit cu multă abilitate de înfrângerile catastrofale suferite de forţele naziste în Balcani şi la 23-24 octombrie 1944 la Barat se hotărăşte instaurarea unui guvern condus de liderul lor Enver Hodja. La 1 decembrie 1944 au loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, fără adversari, comuniştii au obţinut 93,88% din totalul sufragiilor. Noul for a proclamat la 11 februarie 1946 Albania republică populară cu o constituţie împrumutată de la Iugoslavia.
In UNGARIA s-a constituit, în decembrie 1944 Frontul Naţional Ungar al independenţei în care alături de comunişti, au intrat social-democraţii, ţărăniştii, micii gospodari şi alţii care au organizat alegeri. La 21 decembrie 1944 la Debrecen s-a întrunit Adunarea Naţională Provizorie în care comuniştii deţineau majoritatea. La 1 februarie 1946, Ungaria a fost proclamată republică având pe Tildi Zoltan preşedinte şi pe agrarianul Nagy Ferenc şef al guvernului. La alegerile generale din 31 august 1947, prin falsuri şi înşelăciuni comuniştii grupaţi în Frontul Independenţei au obţinut majoritatea parlamentară. S-a constituit un guvern de coaliţie în care comuniştii erau predominanţi.
In POLONIA, încă din decembrie 1944, activa un guvern democrat- popular adus de tancurile sovietice dar care nu era recunoscut de puterile occidentale. în iunie 1945 a fost alcătuit guvernul de uniune naţională prin intrarea a o parte din guvernul de la Londra. însă preponderenţa au avut-o comuniştii. în ianuarie 1947 au avut loc alegeri în care a învins Blocul Partidelor Democratice dominat de comunişti. Preşedinte al „noului" parlament (Seimul) a fost ales liderul comunist Boleslaw Beirut, iar guvernul „democrat popular" era condus dejosef Cyrankiewicz.
In CEHOSLOVACIA guvernul cu care s-a întors preşedintele Edward Beniş în luna mai 1945, fusese modelat la Moscova cu toate că avea în componenţa sa miniştri necomunişti. Rezultatele alegerilor desfăşurate pe data de 26 mai 1946 au dat câştig de cauză comuniştilor dar insuficient pentru a guverna singuri. Postul de premier va fi ocupat de comunistul Clement Gottwald. Conştienţi de modesta lor influenţă în societatea cehoslovacă în toamna anului 1947, pe fondul unor lipsuri alimentare în ţară şi a unor tensiuni internaţionale Est-Vest, comuniştii au declanşat un atac asupra tuturor celor suspectaţi de a nu fi de acord cu calea comunistă de evoluţie. Alegerile urmau să se desfăşoare în luna mai 1948. Toată lumea se aştepta la un recul a extremei stângi. Comuniştii ajutaţi de Moscova au trecut la ofensivă. Pe fondul unor tulburări sociale dirijate de Kremlin premierul Gottwald l-a somat pe preşedintele Benes să accepte demisia miniştrilor necomunişti şi să formeze „un guvern fără reacţionari" (2; 122). La 30 mai au avut loc alegeri după sistemul listei unice. La 8 iunie 1947, Benes a cărui sănătate fragilă fusese definitiv marcată de dramă va demisiona. Va muri în luna septembrie a aceluiaşi an. Astfel „comuniştii cehoslovaci, care păruseră să fie cei mai „blânzi" din Europa Centrală şi de Est, aveau să se releve în anii '50 ca partidul cel mai stalinist, probabil din zonă" (5; 144).
In ROMÂNIA, coaliţia forţelor politice care au răsturnat regimul mareşalului Ion Antonescu n-a putut să supravieţuiască mai mult de câteva luni de zile. în octombrie s-a creat Frontul Naţional Democrat o trambulină de pe care comuniştii vor prelua puterea cu ajutorul Moscovei. După scenariile care au funcţionat şi în alte ţări de sub tutela Moscovei la sfârşitul lunii februarie comuniştii au trecut la asaltul asupra puterii organizând violente manifestaţii de stradă. Lovitura împotriva guvernului N. Rădescu a fost dirijată de A. I. Vâşinski care a sosit, pe 27 februarie, pe neaşteptate la Bucureşti. La începutul lunii martie A. I. Vâşinski a obligat pe regele Mihai I să „accepte" formarea unui guvern condus de Petru Groza dominat de F. N. D. „Constituirea guvernului Groza a adus după sine totala subordonare a forţelor de ordine faţă de comunişti" fapt ce-a uşurat acţiunea de eliminare a opozanţilor din viaţa politică mai ales după ce acesta a fost recunoscut şi de occidentali. Alegerile desfăşurate la 19 noiembrie 1946 prin fraudă au fost câştigate de comunişti. La 30 decembrie 1947 prin abolirea monarhiei a fost înlăturat şi ultimul obstacol în calea desăvârşirii dominaţiei sovietice în România.
In BULGARIA a doua zi, după pătrunderea Armatei Roşii, a avut loc o „insurecţie" cu un caracter comunist. în urma acestor evenimente s-a format un cabinet în care alături de comunişti au intrat şi membri ai altor formaţiuni politice. Pentru a-şi consolida poziţiile în vederea instaurării unui regim totalitarist stalinist, comuniştii s-au grăbit să organizeze alegeri (18 noiembrie 1945) pe care le-au câştigat. După aceea a urmat un lung şir de activităţi iniţiate de P. C. B. menite a da substanţă regimului instituit. La 8 septembrie în urma unui referendum, a fost abolită monarhia şi Bulgaria proclamată Republică populară. La 22 noiembrie 1946, după alte „alegeri" se formează un cabinet condus de un vechi cominternist Gheorghi Dimitrov iar la 4 decembrie 1947 a fost adoptată o „constituţie" care a legiferat instituirea regimului dictaturii proletariatului.