Invadarea europei occidentale
In dimineaţa zilei de 10 mai 1940 înaltul Comandament German a ordonat aplicarea Directivei nr.6 „Fall Gelb" (Planul Galben) semnată încă din octombrie 1940 de către A. Hitler şi care conţinea planul de invazie al Europei Occidentale. Trupele germane împărţite în trei grupuri de armată (95 de divizii), 2600 de tancuri, 3600 avioane de luptă au atacat pe trei direcţii spre Olanda şi Nordul Belgiei; direcţia Luxemburg şi către linia fortificată de apărare a Franţei - Maginot. Raportul de forţe era net superior de partea apărătorului dar Comandamentul German şi-a surprins adversarii prin manevră şi folosirea trupelor aeropurtate.
După o scurtă împotrivire armata olandeză a capitulat în ziua de 5 mai 1940. Regina Wi Inel mia, cu consimţământul guvernului, a emigrat în Anglia. Două săptămâni de lupte n-au fost suficiente pentru a fi salvată Belgia şi a bara drumul spre Paris pentru trupele germane. La 27 mai 1940 regele Leopold al ll-lea a capitulat. Guvernul belgian n-a acceptat opinia regelui s-a retras în Franţa şi apoi în Anglia de unde va organiza lupta de rezistenţă.
Trupele germane au continuat ofensiva către Paris ocolind linia Maginot prin Ardenne pe unde francezii se aşteptau cel mai puţin. La 19 mai 1940 a fost ocupat oraşul Abbeville iar două zile mai târziu şi Calais izolând în Flandra aproximativ 45 de divizii aliate. Până la 24 mai forţele aliate sunt înfrânte sistematic şi împinse spre Atlantic. în aceste condiţii Marea Britanie pune în aplicare operaţia „Dynamo" pentru a-şi salva forţele trimise în ajutorul Franţei. De la 27 mai până în 4 iunie au fost evacuaţi 337.000 militari dintre care peste 112.000 francezi. N-au putut fi salvate 2400 tunuri, 700 de tancuri şi peste 130.000 autocamioane care au fost capturate de armata germană. Succesul operaţiunii a fost facilitat şi de câteva erori de comandament germane dar şi de o „temperare" de către Hitler a forţelor sale. Acesta potrivit însemnărilor unor apropiaţi ar fi dorit o pace onorabilă cu Franţa şi un acord cu Marea Britanie (7; 88) A fost o gravă eroare de percepţie din partea lui Hitler deoarece în Anglia nimeni nu mai era dispus să cedeze.
In ziua de 10 iunie 1940 guvernul francez s-a refugiat la Tours, ca urmare a înfrângerilor suferite de armatele sale. în după amiaza aceleiaşi zile Italia declară război Franţei neţinând cont de avertismentele SUA. Spania se declară neutră faţă de conflictul european. Trupele germane pătrund fără să întâmpine rezistenţă în Paris pe 14 iunie 1940. A doua zi guvernul francez se stabileşte la Bordeaux. Aici primeşte răspunsul guvernului american la cererea de ajutor că SUA va trimite Franţei mari cantităţi de armament şi alte materiale dar îşi păstrează neutralitatea.
în acestă situaţie disperată guvernul Reynaud a demisionat şi a fost înlocuit la 17 iunie cu unul condus de mareşalul Ph. Petain. A doua zi generalul Ch. de Gaulle, aflat la Londra, se adresează francezilor la posturile de radio engleze pentru a continua rezistenţa şi constituie Comitetul Naţional Francez . în după amiaza zilei de 22 iunie 1940 la Rethondesîn pădurea Compiegne, acolo unde mareşalul Foch impusese capitularea trupelor germane în primul război mondial, este semnată convenţia de armistiţiu. Franţa era împărţită în două: partea de nord, nord-est şi vest ocupată, restul zonă liberă. Armata franceză demobilizată şi redusă la 100.000 de oameni pentru ordinea internă. în teritoriul neocupat se formează guvernul colaboraţionist al mareşalului Petain. La Londra, Winston Churchill este numit premier. în aceeaşi zi respinge orice propunere făcută de Hitler şi critică sever încheierea armistiţiului de către guvernul Petain.
